Povestestea Evreului

DSC_4694-Edit

Povestea evreului s-a nascut din dorinta de a readuce in zilele noastre ce s-a petrecut acum mult timp, pentru ca sunt de parere ca am cam uitat trecutul, si prin asta nu stiu cat suntem in stare sa ne bucuram de prezent.

Este un moment din viata unui evreu, profesor de pian la o scoala din Braila, capturat impreuna cu intreaga familie de catre soldatii germani si care cu greu a scapat din trenul care ii ducea pe ei si pe multi altii catre un lagar de concentrare.

Era o zi frumoasa de primavara intr-un cartier marginas si saracacios al Brailei,  soarele stralucea, copii se jucau in fata blocului, iar pianistul isi bea cafeaua de dimineata uitandu-se lung si dragastos la sotia lui care intindea rufele la uscat pe balcon. Soarta fusese blanda cu ei, desi aveau o viata grea, salariul lui nu le ajungea intotdeauna sa le cumpere copiilor toate cele necesare, se gasisera unul pe altul, intemeiasera o familie frumoasa, cu copii sanatosi, al caror zumzet se auzea prin fereastra balconului ce dadea in fata blocului.

Deodata, linistea diminetii fuse intrerupta de zgomot de masini mari si zornaitul senilelor de tanc ce intrara pe strazile din cartier. Zumzetul jocului de copii inceta. O tacere grea se asternu peste cartier si parca toata suflarea asculta zornaitul metalic pe asfalt si zgomotul motoarelor ce gemeau de greutatea incarcaturii. La un moment dat, motoarele se oprira si pianistul isi dadu seama ca sunt pe strada lor. La parterul blocului si pe scara se auzira tipete si forfota. O bataie apasata la usa rupse tacerea incordata. Pianistul impreuna cu sotia si cei 2 copii au fost scosi din casa si azvarliti intr-un camion unde se gaseau inca cel putin 20 de oameni, batrani, tineri, femei si copii si convoiul isi relua mersul taraganat si zornait mai departe, prin alte cartiere, umpland camioanele cu cei care fusesera identificati in prealabil a fi evrei si care trebuiau transportati ulterior, cu trenurile, catre lagarele germane.

Dupa ce, la un moment dat, au separat femeile si copii de barbati, pianistul se gasi marsaluind, alaturi de alti osanditi, pe marginea drumului catre gara de la marginea orasului. Unii erau speriati, altii mai in varsta, resemnati, dar cu totii purtau in suflet o mare durere, atat a ceea ce le rezerva viitorul, cat si a despartirii de cei dragi.

Pianistul gasi un prilej favorabil cand toata coloana se opri pentru un ofiter care se retrasese dupa un copac pe marginea drumului si fara a se gandi prea mult, se azvarli in tufisuri si pe burta, taras, reusi sa se departeze de asupritori. Ceilalti privira cu ochi goi in urma lui, convinsi fiind ca mai devreme sau mai tarziu tot va fi prins.

Dar pianistul cunostea foarte bine boschetii, mlastinile si tufisurile din jurul Brailei, asa ca dupa multe ore in care ocoli cu pricepere toate convoaiele ce duceau evrei pe drumul inspre gara, reusi sa ajunga la restaurantul unui bun prieten, roman, unde  isi potoli setea si foamea si unde, cu ultimele puteri, reveni la vechea si actuala sa iubire, pianul, singura lui mangaiere din acele vremuri tulburi.



Tags:

Leave a reply